Creare cont nou | Login -     [Acces FOTO Soim Press]

Share
distribuie
Liderul PNL Alba, deputatul Teodor Atanasiu, susţine că, în ultima perioadă, Elena Udrea face declaraţii "absurde" care nu au legătură cu realitatea deoarece vrea să pară interesantă, vrea să arate că este un lider puternic şi îi place să iasă în faţă, transformându-se în "trompetă prezidenţială", potrivit Mediafax.

Atanasiu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Elena Udrea are întâlniri mai dese cu Traian Băsescu decât alţi lideri democrat-liberali şi, pentru a arăta că este un lider puternic, iese tot mai des cu declaraţii, multe dintre acestea "absurde" şi care nu au legătură cu realitatea.

"Eu am impresia că doamna Udrea are întâlniri mai dese cu domnul Traian Băsescu decât ceilalţi membri ai PDL şi pentru a arăta cât de informată şi de puternică politic este face aceste declaraţii, multe dintre ele absurde şi fără nicio legătură cu realitatea, cum au fost şi cele potrivit cărora tăiem pensiile şi salariile anul acesta ca să avem să plătim la anul pensii şi salarii. Nici vorbă. Noi tăiem pensiile şi salariile anul acesta pentru că nu avem bani anul acesta şi oricum încheiem anul cu deficit bugetar, deci cu datorie, nu cu bani puşi deoparte ca să plătim la anul pensii şi salarii", a spus Atanasiu.

Deputatul PNL a explicat că declaraţiile Elenei Udrea privind pensiile şi salariile sunt absurde, deoarece dacă taie pensii şi salarii anul acesta, Guvernul nu va pune bani deoparte pentru ca la anul să aibă cu ce să plătescă pensii şi salarii.

Atanasiu a spus că dacă vor fi tăiate pensiile şi salariile, tot vor fi cheltuieli în plus din buget cât va fi deficitul bugetar, iar anul viitor "Guvernul va avea toate buzunarele goale" şi o datorie de câteva miliarde de euro, astfel încât trebuie să plătescă taxe şi salarii din ce colectează în 2011.

"Tanti aceasta vrea să pară interesantă, vrea să pară informată, vrea să arată că este un lider puternic, îi place să iasă în faţă şi de aceea s-a transformat într-o trompetă prezidenţială. Nu cred că o mai ajută nici pe ea, nici PDL", a afirmat Atanasiu.

Attached file(s)

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/2797530/1/atanasiu.jpg

Cine a votat pentru aceasta relatare



Logo
SOIM Press este o divizie de presă, gândită să menţină libertatea de exprimare din România. Prin intermediul SOIM Press, oricine poate posta ştiri, instantaneu, prin crearea unui simplu cont de membru. In conditiile in care anumite canale media din Romania dispar gradual, SOIM Press garantează exprimarea liberă.

asiguram_icon/ Nicio știre nu este cenzurată, dacă nu face referire la o altă pagină externă pentru completare.

Get SG1 Google
Custom Search Engine

Specify the domain to search (e.g.mysite.com)


Bucuresti, Romania
Str.Ostrov 13, Cod 050306
Tel.+40 723.345.628
E-mail:admin@soim.ro